Teatrul de artă Deva

TEATRUL DE ARTĂ DEVA

SOCIETATEA PENTRU FOND DE TEATRU ROMÂN ŞI VIAŢA TEATRALĂ HUNEDOREANĂ

Despre Teatrul de Artă Deva

Material preluat din: Teatrul devean – Metamorfoze, autor Maria Isabela Hașa.

Păstrarea fiinţei naţionale, afirmarea culturală prin înfiinţarea unui teatru românesc reprezentau idealurile transilvănenilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în special după anul 1867.

Este perioada în care lupta românilor ardeleni pentru emancipare culturală şi spirituală dobândeşte noi valenţe care întregesc lupta pentru drepturile politice şi sociale în această parte de ţară.

Pe lângă rolul deosebit de important jucat de Societatea ASTRA, teatrul în limba română, cu un repertoriu din dramaturgia naţională, a avut o influenţă covârşitoare asupra conştiinţei naţionale a românilor transilvăneni.
În acest context, naţiunea română din Transilvania avea acum nevoie de „ceva nou ca să-i ademenească voia bună, ceva puternic care să-l mişte, ceva adevărat şi viu şi aproape de inima lui în care râsul şi plânsul deopotrivă să stăpânească. (…) Îi trebuia Teatrul.

Este vorba de teatru ca stare de spirit, ca tribună de răspândire a culturii româneşti, a istoriei acestui popor, ca mijloc de educaţie etică a unei naţiuni aflate într-un moment crucial al existenţei sale.

Unul dintre cei mai ardenţi animatori ai vieţii teatrale transilvănene a fost Iosif Vulcan, redactor şi editor al revistei Familia (apărută iniţial, în 1865, la Pesta, iar din 1880, la Oradea). Acesta a inclus teatrul, alături de biserică şi şcoală, printre factorii determinanţi ai educării şi cultivării unui popor, „trinitate sfântă”, cum o numea.
Spre deosebire de şcoală unde se educă generaţiile cele mai tinere, teatrul are o adresabilitate către toate segmentele de vârstă şi către toate categoriile sociale.

În plus, în opinia lui Iosif Vulcan, teatru l se poate face numai „prin concursul naţiunii întregi”, iar fondurile băneşti necesare unei astfel de iniţiative se pot constitui „din contribuiri generale, întreprinse cu seriozitate în toate unghiurile; din contribuiri, la cari să ia parte întreaga naţiune română”.

Deputaţii români din parlamentul de la Pesta şi reprezentanţi ai intelectualităţii române transilvănene s-au reunit de patru ori, în decembrie 1869 şi februarie 1870, pentru a hotărî ce este de făcut, concret, pentru crearea unui teatru românesc în Transilvania.

A fost redactat un program ce s-a distribuit, pe foi volante, românilor, a fost conceput şi redactat un apel către români prin care aceştia erau îndemnaţi să contribuie la crearea unui fond pentru viitorul teatru şi a fost redactat statutul Societăţii.

S-a stabilit ca adunarea de constituire a „Societăţii pentru fond de teatru român” să se desfăşoare la Deva, în localul Casinei ungureşti, în zilele de 4 şi 5 octombrie 1870. Oraşul Deva, „fiind centrul unei imense şi compacte mase de români”, a fost ales ca loc de desfăşurare a primei adunări generale.

Participarea a fost numeroasă şi entuziastă, zeci de români din Ardeal, Banat, Maramureş şi „părţile ungurene” au fost de faţă şi au dovedit interesul viu faţă de crearea unui teatru românesc în Ardeal.

Cu acest prilej, cei prezenţi „au ascultat două disertaţii – Despre teatru în ţările române de Iosif Hodoş şi De ce voim s-avem un teatru naţional? de Iosif Vulcan”.
Societatea a fost condusă de un comitet, a cărui menire era să conceapă şi să coordoneze acţiunile necesare, în vederea înfiinţării acestei societăţi.

Comitetul avea următoarea componenţă: Iosif Hodoş, preşedinte; Alexandru Mocioni, vicepreşedinte; Iosif Vulcan, secretar; Vicenţiu Babeş, casier; Alexandru Roman, Petru Mihaly şi Iosif Gal, membri. Comisia care făcea înscrieri de membri era compusă din trei deveni: Isailă Moldovan, Ioane Papiu şi Petru Drăghici. Fondurile băneşti se obţineau din cotizaţiile membrilor care se împărţeau în „fondatori, pe viaţă, ordinari şi ajutători”

În timpul lucrărilor, Iosif Vulcan a făcut oferta generoasă ca revista Familia să devină pe viitor organul oficial de presă al nou-înfiinţatei Societăţi, cu subtitlul Totodată organul publicaţiunilor Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal.

Se aduce în discuţie cu multă acuitate necesitatea înfiinţării teatrului în Ardeal, iar revista Familia condusă de Iosif Vulcan este pusă la dispoziţia Societăţii.Trezirea conştiinţei naţionale în rândul românilor ardeleni a fost axul principal în jurul căruia au gravitat trei obiective ale Societăţii: cunoaşterea tezaurului istoric al neamului şi folosirea trecutului glorios drept pildă pentru redeşteptarea naţională; stabilirea unor legături culturale puternice între românii de dincolo şi de dincoace de Carpaţi; păstrarea şi promovarea specificului naţional în cultură.

Toată această veritabilă triadă programatică putea fi întruchipată cu ajutorul unei puternice mişcări teatrale. Unul dintre animatorii Societăţii, Ion Lăpedat, spunea în 1869: „A sosit timpul ca să scoatem trecutul nostru din paginile istoriei şi să-l întrupăm pe scenă. Obiceiurile noastre româneşti şi dulcea noastră limbă naţională prin scenă vor deveni mai mult proprietatea noastră.”

Important era nu stabilirea unui sediu fizic, a unei clădiri pentru teatru, ci s-a avut în vedere în primul rând teatrul ca instituţie, cu actori bine pregătiţi şi un repertoriu adecvat scopului propus.

Se avea în vedere un teatru itinerant care să ajungă în toate aşezările din Transilvania locuite de români, astfel încât, aşa cum spunea Iosif Vulcan, dacă nu toată lumea poate să meargă la teatru „ne vom îngriji, ca teatrul nostru să meargă la ei pretutindenea”.

Urmează consfătuiri ale „Societăţii pentru fond de teatru” la Orăştie (1897) unde, alături de Iosif Vulcan, se aflau Vasile Goldiş, prof. Givulescu, Sextil Puşcariu, M. Popovici, M. Ungureanu, apoi la Haţeg, la Brad în zilele de 28-29 august 1904, unde societatea se bucură de cel mai mare succes.

Este adus un omagiu memoriei primului preşedinte al Societăţii, Iosif Hodoş, care „a fost unul din cei mai buni fii ai neamului românesc şi îndeosebi în Ţara Zarandului a fost sufletul acelor mişcări, care au avut drept ţintă progresul cultural al românilor din această ţeară”.

Comitatul Hunedoara, prin toate aceste acţiuni, a jucat un rol deosebit de important în istoria culturii naţionale.
Alte societăţi culturale hunedorene care merită să fie amintite sunt: Reuniunea docenţilor grecocatolici din ţinutul Haţegului, Reuniunea femeilor române din comitatul Hunedoara (Victoria Erdélyi pune în funcţiune primul război de ţesut), Reuniunea de cântări din Orăştie, Reuniunea Casinelor române din Deva şi Orăştie (societăţi de lectură), Corul catedralei „Sf. Nicolae” din Deva.

Toate aceste reuniuni au avut în componenţa lor oameni dornici să promoveze cultura, noile talente care aveau nevoie de un teren propice afirmării. La Orăştie, Ioan Branga a alcătuit un veritabil repertoriu de piese laice.

Tot aici, Casina devenise un loc de întâlnire pentru un public eterogen care se ocupa cu citirea ziarelor, a revistelor, un loc unde se dezbăteau probleme legate de muzică, se organizau manifestări culturale şi acţiuni jubiliare, se acorda atenţie specială valorificării şi conservării patrimoniului folcloric, se organizau expoziţii diverse şi se promova intens viaţa teatrală.

Despre trecutul teatral al Devei avem referinţe preţioase lăsate de avocatul Victor Şuiaga în Monografia Devei. În această lucrare se face referire la primele reprezentaţii teatrale din Deva, iar în mica monografie a Casinei Naţionale din Deva, Laszlo Sigismund vorbeşte despre existenţa, încă înainte de 1848, a unei societăţi de „artişti amatori care dispuneau chiar de o mică scenă, puţine decoruri şi câteva cărţi”, reprezentaţiile teatrale fiind ţinute „în casele doctorului Fodor, iar din 1853, în localul Casinei Naţionale, construit în 1847”.

În anul 1862 se formează la Deva o societate teatrală cu scop caritativ intitulată Societatea Artiştilor Amatori din Deva, a cărei activitate este oglindită în presa locală din anii 1879-1887. În anul 1866 se construieşte un restaurant cu sală de spectacole, numit Redut, clădire demolată în anul 1910.

Pe locul fostului local Redut s-a ridicat clădirea care adăposteşte astăzi Teatrul de Artă din Deva.

Clădirea actualului teatru este monument istoric şi de arhitectură, a fost cumpărată cu suma de 17.000 de lei, iar în 1911 a fost dată în folosinţă ca teatru orăşenesc, numindu-se iniţial „Ansamblul de Cântice şi Dansuri Populare”. Edificată în stilul Secession vienez, clădirea teatrului devean este un obiectiv cultural, care a suferit în secolul al XX-lea numeroase intervenţii deoarece timpul şi-a pus amprenta asupra clădirii, fiind necesare de-a lungul vremii mai multe lucrări de reparaţii şi modernizare.

În 1942 i s-a făcut o reparaţie generală care a cuprins modificarea intrării, schimbarea tapiţeriei şi înlocuirea oglinzilor, lucrări ce au costat 1.918.000 lei, s-a dat atunci localului numele de George Dima, în onoarea renumitului compozitor ardelean. Intervenţia din anii ‘60 a fost pentru modificarea faţadei originale, iar în 1987 au început lucrările de amenajare a Teatrului de Revistă şi de restaurare a faţadei principale reconstituită după imagini de epocă.

Din anul 1953, s-a numit Fanfara de Stat Deva, prima reprezentaţie având loc, la 16 octombrie 1954, la Şibot şi s-a numit „O seară de operetă şi muzică uşoară”.

Site-ul teatrului este realizat de NEW STYLE SOFTWARE